Cartea Simplu 2-Cristela Georgescu

15215900_1697512933897972_2139078520_o

Haideți să recunoaștem – cartea Cristelei, Simplu 2, reprezintă un adevărat ospăț. Sunteți convinși că acest adevăr nu poate fi infirmat.  Și nu orice ospăț – din acela în care scurta și efemera senzație de fericire a papilelor gustative este urmat de o luungă lâncezeală și moleșeală generală, date de supraîncărcare și lipsă de cumpătare.  Dimpotrivă, este unul ușor și limpede, al cărui compoziție se asimilează în perfectă armonie cu ceea ce are nevoie omul în sufletul și corpul său. Adică SIMPLU și HRĂNITOR.

Trăim într-o lume complicată, nu-i așa? O lume în care mereu ne scapă ceva printre degete, oricât de multă înțelegere am aduna cu mintea noastră mereu iscoditoare. Suntem niște universuri  care de multe ori merg în gol, pline de contradicții, de căutări, de întrebări, de foame lăuntrică. Ne căutăm drumul spre inima noastră și a celuilalt în mod obsesiv și în frenezia a căutării asta parcă nu ne mai regăsim.

Și în foamea asta generalizată, în mod paradoxal paralelă cu epoca abundenței în care ne aflăm, vine o femeie cu suflet de copil și ne arată că totul este SIMPLU. Că totul este la îndemâna noastră. Numai ca noi am reușit atât de bine să ne încâlcim în ițe, înăuntru și în afara noastră, încât parcă nu ne vine să credem când auzim că singura cale de a mai accede la viață este renunțarea.

blocnotes-Luminel

Renunțarea la a ne mai complica inutil. Emoțional, mental, acțional, culinar. Să ne dăm voie să fim și să lăsăm viața să curgă, fără complicații greoaie și mâncătoare de energie și care sfârșesc prin a ne înstrăina și mai mult de noi înșine.

Renunțarea la a crede că ne poate hrăni altceva înafară de simpla stare de a fi.

Cristela, la ceas de taină , îți voi face o mărturisire. Iți voi spune că încă nu am înțeles care este publicul țintă al cărții tale – copiii noștri sau copiii din noi înșine?  Și în ai căror priviri sclipesc nemuritoarele steluțe, de care amintești cu atâta candoare? Intuiesc ce îmi vei răspunde…Că fiecare dintre noi suntem chemați să devenim copiii acestei lumi, să creștem în noi înșine până intrăm în acest loc lăuntric, de copil.

montaj blocnotess MAMA

Îmi vei mai spune șoptit, așa, să nu se împrăștie adevărul  la urechi neavizate, că accederea în acest loc tainic ne conduce la găsirea hranei celei adevărate. Este, așa cum tu o spui atât de frumos,  hrana dincolo de hrană. E iubirea în chipul căreia am fost creați.

Și eu voi înțelege atunci că ceea ce scrii tu despre mâncarea asta materială nu este decât un pretext care ne conduce spre mâncarea cea adevărată, de care suntem chemați să ne ospătăm din belșug cu toții, mici și mari, împreună. Și asta este vitamina L, o vitamină miraculoasă, fără de care nu ar fi existat viață pe pământ. Da, am ghicit, e însăși iubirea.

Și tot atunci voi accede la înțelesurile acestea – că nu va exista foame pe pământ atâta timp cât vor exista inimi care iubesc. Că toți suntem copiii lumii, însă că unii dintre noi sunt mai copii decât ceilalți.

Tu ești unul dintre ei, Cristela. Iți mulțumim că ne înveți să fim, pur și simplu.

 

 


Provocarile colectivitatii la copii

Imunitate Copii

Inceputul colectivitatii la copii , fie ca este vorba de scoala sau gradinita, vine cu o serie de provocari pentru parinti. Pe linga emotiile inceputului de an apar virozele, otitele si toate problemele de sanatate ale copilului care vin odata cu acest inceput de toamna.

Este suficient ca un singur copil sa vina racit in colectivite pentru ca cei din jur sa fie expusi la microbi, de aceea este foarte greu sa ne ferim copiii de viroze respiratorii, dar cu o abordare holistica putem depasi sezonul rece fara probleme grave.

Alimentatia acestuia joaca un rol important in imunitatea copilului, de aceea este foarte bine sa il incurajam sa consume cat mai multe cruditati, toamna fiind plina de gramezi de fructe si legume, sucuri naturale de fructe, morcov, sfecla rosie sau sucul de catina (apa, miere si catina in blender).

Un alt factor important este eliminarea alimentelor pline de aditivi si zahar care provoaca inflamatii in organism , in felul acesta creandu-se un mediu perfect pentru instalarea bacteriilor si a virusilor.

Un ingredient cheie care nu ar trebui sa lipseasca din organismul copilului este vitamina C. Aceasta este recunoscuta pentru beneficiile sistemului imunitar, dar si efectele asupra sistemului osos si circulator.

Uleiul din ficat de cod este recunoscut pentru faptul ca ajuta la imbunatatirea raspunsului imunitar al copiilor . In plus, acest ulei reprezinta o sursa buna de vitamina A si D, substante necesare pentru dezvoltarea copiilor.El stimuleaza functiile creierului, creste capacitatea de concentrare si favorizeaza adaptarea la conditiile de stres.

Probioticele si colostrul sunt ingrediente care ajuta organismul sa lupte atunci când este afectat de infectii, germeni si bacterii. Acestea ajuta organismul sa faca fata mai usor bolilor, fiind un real ajutor in caz de infectii ale tractului respirator.

VITAMIN C 250mg (copii) este vitamina C in forma lichida pentru sanatatea sistemului imunitar al copilului. Aceasta ajuta la reglarea functiilor imunitare a copilului si reducerea stresului oxidativ.

Cod Liver Oil, ulei purificat din ficat de cod arctic (1225 mg acizi grasi Omega-3/per lingurita). Recomandat copiilor in perioada de adaptare la scoala/gradinita si celor cu boli cronice respiratorii. Produsul sustine sistemul cognitiv, sustine atentia, memoria si capacitatea de concentrare.

Colostrum plus Probiotics este singura formula pentru copii care asociaza colostrul cu probiotice, pentru echilibrarea imunitatii si imbunatatirea functiilor sistemului digestiv. Colostrul contine ingrediente bioactive, imunoglobuline, lactoferina, factori de crestere, vitamine, care ii confera proprietati exceptionale.

 


Semintele de canepa – un adevarat dar al naturii

seminte-canepa-decorticata

 

Canepa este una dintre plantele cele mai versatile cunoscute. Semintele de canepa sunt unele dintre cele mai nutritive alimente de pe pamant si au fost o sursa traditionala de nutritie in multe tari in decursul a mii de ani. Canepa poate fi cultivata in cele mai multe climate, este foarte rezistenta la seceta, nu necesita ingrasaminte, pesticide sau erbicide si are o gama larga de utilizari in alimentatie.

Semintele de canepa reprezinta un dar al naturii, fiind printre cele mai nutritive din lume, avand printre cele mai echilibrate concentratii de proteine , grasimi vegetale si esentiale Omega 3 si Omega 6, vitamine, enzime, iar consumul acestora asigura sursa necesara de imunoglobine, necesare pentru producerea anticorpilor, intarirea imunitatii, a sistemului nervos, dezvolta creierul si creste coeficientul de inteligenta la copii.

Semintele de canepa decorticate controleaza nivelul de zahar din sange , deci vine in ajutor celor care sufera de diabet. Grasimile din semintele de canepa ajuta la absorbtia glucozei din sange, astfel incat pofta de dulce va scade iar nivelul de energie va fi in crestere.

Datorita acizilor grasi Omega 3 si Omega 6, semintele de canepa joaca un rol foarte important in mentinerea sanatatii cardiovasculare, normalizarea tensiunii arteriale si reducerea trigliceridelor.

Desi nu exista nici o doza zilnica recomandata de acizi grasi esentiali, multi experti recomanda un minim de 3% de calorii din acizi grasi omega-6 si 1% din omega-3. Femeile insarcinate si cele care alapteaza ar trebui sa dubleze aceste doze. O lingura de ulei de canepa sau 2 linguri de seminte de canepa decorticate contin aproximativ 6.6 grame de omega-6 si 2.2 grame de omega-3 – exact doza necesara pentru o dieta de 2000 de calorii. Aceasta este o doza potrivita chiar si pentru vegetarieni si ia în calcul rata de conversie de 1% ALA la DHA, rata acceptata in momentul de fata pentru surse vegetale de omega-3.

Avand un gust similar cu semintele de pin, semintele de canepa sunt extreme de delicioase avand o textura moale. Ele pot fi consumate in moduri variate precum: salate de legume si fructe, muesli si iaurt, lapte de canepa, produse de panificatie, retete de paste si orez. Semintele de canepa pot fi incadrate din punct de vedere biologic in categoria nucilor sau semintelor oleaginoase.

In ceea ce priveste continutul nutritiv, samanta de canepa decorticata contine in principiu 30% proteine, 42% grasime si 15% carbohidrati.

Semintele de canepa nu provoaca alergii!

Sursa: www.innvista.com/health/foods/hemp/

Vezi si articolul despre amarant AICI si despre quinoa AICI

 

cos

 


Amarantul – Farmacia naturala

amarant

 

Amarantul este un superaliment abia descoperit de catre noi , acesta fiind unul stravechi din America Centrala si din ce in ce mai folosit si in Europa datorita proprietatilor  sale deosebite care reprezinta un secret al longevitatii si sanatatii. Stirul este o varietate de amarant care creste si in Romania, fiind folosit doar pentru cresterea animalelor.

Amarantul contine lizina , un aminoacid esential cu un complex proteic foarte bogat usor asimilabil .

Una din  caracteristicile principale ale amarantului este ca alaturi de quinoa, hrisca, orez, nu contine gluten si de accea poate fi recomandat si bebelusilor pina intr-un an.

Compozitia amarantului reprezinta o adevarata farmacie naturala si actioneaza ca agent de vindecare in stari de covalescenta, anemie, hemoroizi, avitaminoza, diabet, obezitate, in absorbtia colesterolului LDL, tonifica plamanii, fiind recomandat in zonele cu poluare mare.

Amarantul contribuie la resorbtia tumorilor maligne datorita squalenului, a uleiului de amaranth.

Amarantul este accesibil din punct de vedere economic, cu o textura asemanatoare grisului iar in alimentatie poate fi folosit in diverse mincaruri atat sarate cat si dulci,precum pilaful, supele de legume, inlocuitor de orez , clatite, biscuiti, budinci . Sub forma de faina poate inlocui in majoritatea retetelor 25% din faina integrala sau alba.

 

Reteta:

  • 1 ceasca amarant
  • 1 mar
  • stafide/curmale/merisoare(dupa gust)
  • 1 baton de vanilie
  • cateva nuci/migdale

Se fierbe amaratul cu 3 cani de apa , dupa fierbere se adauga toate ingredientele maruntite si se aseaza intr-un bol. Optional se poate adauga si o lingurita de miere de albine. Pofta buna!

Vezi AICI si articolul despre Quinoa

 

cos

 

 

 


Povesti terapeutice pentru copii

cartile-lui-amos-urania-cremene

 

Povestea Naturii este si povestea noastra, a parintilor care isi doresc ca micutii lor sa se bucure de un echilibru sufletesc si armonie pe toate dimensiunile vietii – corp, minte, emotii.

Povestile de calitate dau farmec copilariei intr-un mod unic si sunt extrem de importante pentru copii, ii ajuta sa isi dezvolte pasiunea pentru citit inca de mici.Povestile transmit valori si lectii de viata si poarta copiii pe aripi de vis intr-o lume a magiei!

Printul Cal Alb si printesa Floare de Colt este o carte care ii ajuta pe copii sa se simta uniti prin iubire chiar daca nu este alaturi de parinti. Planeta florilor se apropie de planeta calutilor. Printul Cal Alb se indragosteste de Printesa Floare de Colt, dar planetele se despart, din nou.

Pentru ca sufletele lor se unisera in iubire, ei se simt mereu impreuna. Acest mesaj a ajuta in toate despartirile , fie ca e vorba despre ramasul peste noapte la bunici, fie ca este vorba despre mersul la gradinita.

Povestea Cortului Mare si Negru-o poveste din care copiii afla cat de important este sa ai incredere in ce-ti spune mama, ce inseamna ca “aparentele inseala” si afla despre omul curajos ca nu este acela care nu are frica, ci cel care isi vede propria frica, o accepta si o depaseste. O plaja aglomerata si plina de corturi colorate … mai putin unul. Povestea este despre un baietel pe nume Zahir, care descopera, in propria aventura, ce inseamna aparentele, increderea in mama lui si curajul.

Povestea Nucului si Ciclurilor Anotimpurilor-este o poveste despre comoara ascunsa din fiecare copil. O casa daramata devine un minunat loc de joaca pentru copiii din cartier, care cauta o comoara ascunsa, undeva, in gradina in care Nucul isi duce veacul.

Pomul din curte se transforma usor, din anotimp din anotimp, in timp ce o noua casa se ridica din daramaturi. Povestea arata puterea transformatoare a hotararii unei femei care alege sa salveze nucul de la taiere, chiar cu pretul construirii unei case mai mici. Iar Nucul isi exprima, asa cum stie el, recunostinta pentru mama si fiul ei.Copiii invata din aceasta poveste ca orice sfarsit are un alt inceput, ca fiecare maidan poate fi transformat intr-un spatiu numit ‘acasa’.

Vezi AICI si articolele despre IMUNITATE

cartile-lui-amos-set

cos

 


5 Idei de Seturi Cadou

cadouri

 

Rasfat in prag de sarbatori sau un cadou perfect pentru cineva drag?

Va propunem 5 Idei de Seturi/Cosuri cadou pentru Sarbatorile de Iarna, ideale pentru voi si familia voastra, de la diverse branduri de cosmetice care isi aleg cu atentie ingredientele,produse vegane,cu compozitie rafinata care rasfata simturile, netesate pe animale.

1. Setul Amedeea:

– Sapun Natural Handmade LOIS  90 gr

– Sampon Anticadere cu Ulei de Ricin 100 ml

– Ulei de Migdale Dulci Virgin 100 ml

– Unt de Cacao Organic Nerafinat 70 gr

– Apa de Musetel BIO 100 ml

Sapun LOIS este cat se poate de natural, vegetal, fabricat numai din ingrediente naturale. Este fara conservanti chimici, coloranti artificiali si diverse parfumuri sintetice. Reteta are la baza uleiuri vegetale, unt de shea, argile, alge, uleiuri esentiale si flori uscate.

Sampon anticadere cu ulei de ricin – formula acestui sampon are la baza o combinatie din 3 plante – extract de radacini de gura-lupului de Baikal,extract de germeni de grau si soia si pretiosul ulei de ricin. Samponul creste energia celulara, stimuleaza din plin cresterea parului si a densității acestuia ajutand la redarea aspectului sanatos.

 Uleiul de migdale dulci este foarte bogat in acizi grasi esentiali si diversi compusi nesaponificabili si are proprietati de hranire, de hidratare si de catifelare. Continutul mare de vitamineeste ideal pentru pielea uscata si delicata.

 Untul de cacao este una dintre cele mai stabile grasimi, datorita continutului sau ridicat de acizi grasi.Vitaminele din untul de cacao hranesc pielea si o  protejeaza,dar si scalpul sau parul degradat.

 Apa de musetel are proprietati blande, care ajuta la calmarea si reducerea senzatiei de mancarime. Este recomandata pentru pielea uscata si sensibila dar si pentru cea predispusa la alergii si eczeme.

set-cadou-amedeea

2. Set cadou catina(crema vitaminizanta 50ml ,lapte demachiant 200 ml,crema maini  cadou) Cosmetic Plant

Crema vitaminizanta de zi cu ulei de catina si ulei de masline hraneste tegumentul datorita efectului  vitaminizant al uleiului de catină si a vitaminelor A, E, F, D si  stimuleaza capacitatea de auto-aparare impotriva agresiunii zilnice a mediului. Provitamina B5 si uleiul de masline hidrateaza intens.Se aplica dimineata pe fată si pe gat si se absoarbe imediat, pielea devenind catifelata si hidratata.

Lapte demachiant vitaminizant cu ulei de catina si masline indeparteaza de pe piele fardurile, praful şi impurităţile în mod delicat, dar eficient. Conţine ulei de cătină şi măsline alături devitaminele A şi E. Hidrateaza si protejeaza epiderma.

Crema de maini cu ulei de catina si de masline este  emolienta si regeneranta. Aplicata dupa ce mainile au fost spalate,acestea se vor mentine catifelate si moi.

set cadou catina

3Set Cadou „Become organic” Set / Spuma demachianta & creme hidratante MÁDARA

„BECOME ORGANIC” – cu 3 produse „best-seller”

Spuma demachianta purificatoare / toate tipurile de ten(150ml)

Spuma bogată in  extract de coada soricelului baltic, curata tenul in profunzime si indeparteaza impuritatile si machiajul. Regleaza zonele grase si uscate. Recomandata si pentru folosirea in jurul ochilor.

Crema de noapte regeneranta / toate tipurile de ten (25 ml)

Hidratant antioxidant cu extracte regenerante de hamei baltic,extract de germeni de orz si rosii. Incetineste procesul de imbatranire al pielii, stimuleaza regenerarea celulara şi reduce vizibil ridurile fine. Pentru un ten relaxat,sanatos si un plus de hidratare.

Fluid hidratant intensiv / ten normal sau mixt (25 ml)

24h hidratare intensivă cu extracte de trifoi rosu si zmeură baltica. Regleaza zonele grase şi uscate ale tenului, confera suplete şi fermitate.

Preţul acestui set este similar cu cel al Spumei demachiante purificatoare.

Primesti cadou cele doua creme foarte hidratante si hranitoare!

Produsele cosmetice bio MÁDARA sunt create fara parfumuri sintetice, fara conservanti sintetici, fara uleiuri minerale, fara  propylene glycol sau alte ingrediente sintetice.

  • Produse VEGAN
  • certificate Ecocert

Prin MÁDARA alegi produse cosmetice care au grija atât de frumusetea cat si de sanatatea ta!

 Set-Cadou-Become-organic_MADARA-set-2015

4. Set sapunuri in cutie de lemn Rampal Latour

4 sapunuri intr-o cutie din lemn cadou (400g) Rampal Latour

Artizani savonieri încă de la 1828, Rampal Latour va prezintă produsule clasice al manufacturii – sapunurile naturale de toaleta. Fine, delicate, protectoare, cu arome create de celebrii parfumieri din Grasse.

Dupa medalia de aur cucerita la Expoziţia Universală din Paris pentru sapunul de Marsilia, Rampal Latour si-a confirmat talentul inovator în 1935 prin crearea primului sapun de toaleta. Artizanii savonieri au transmis arta fabricarii sapunului de toaleta din generatie in generatie .

Cutia din lemn cadou cuprinde 4 din cele mai apreciate sapunuri naturale Rampal Latour:

  • Flori de lavandă – exfoliant & emolient, cu ulei de migdale dulci şi ulei esenţial de lavandă (conţine flori de lavandă) 
  • Miere – pe baza de miere naturală şi cu aroma dulce gurmandă a mierii
  • Verbină & măslină – hrănitor & emolient, cu ulei de măsline bio şi aroma citric-fresh de verbină 
  • Trandafir de Grasse – hrănitor & emolient, cu ulei de migdale dulci, aromă de trandafiri de Grasse

Ingrediente naturale

Autentice, 100% vegetale, sapunurile sunt bogate in uleiuri hranitoare si hidratante. Aromele sunt 100% naturale iar pentru culoarea sapunurilor se folosesc doar pigmenti naturali. Sunt realizate fara parabeni, fara conservanţi, fara EDTA, fara PEG sau alti derivati petrochimici.

Sapunurile Rampal Latour au o actiune foarte blandă asupra pielii si sunt recomandate pentru orice tip de piele, inclusiv cea sensibila. Prin folosirea regulata pielea va fi hranita, protejata si hidratata.

Sapunurile Rampal Latour pot fi folosite pentru maini, corp si pentru fata.

Cutie-cadou-4-sapunuri-vegetale-500x500

5. Set Cadou Men Weleda

Weleda Set cadou pentru Barbati – Crema hidratanta & Gel de dus revigorant

MEN Crema hidratanta 30ml

Crema special creata pentru bărbaţi pentru o ingrijire zilnica, usoara si hidratanta. Crema se absoarbe repede si catifeleaza din plin pielea. Uleiul de susan si uleiul de jojoba îngrijesc, ceara de albine si de carnauba protejeaza iar extractele de nalba ajuta la intretinerea naturala a hidratarii. Pielea castiga in elasticitate si hidratare. Uleiurile esentiale naturale confera un miros fresh.

Crema este recomandata pentru orice tip de piele, inclusiv pentru cea sensibila.

Utilizare:

Se aplica o cantitate mica si se maseaza usor.

# MEN Gel de dus revigorant 200ml

Stimuleaza restabilirea echilibrului natural al pielii. Senzatie de prospetime naturala zi de zi!

Cu gelul de dus de la Weleda, special creat pentru barbati. Uleiul esential de rozmarin confera gelului de dus o aroma speciala, foarte placuta si proaspata, iar combinatia de uleiuri esentiale naturale au un efect revigorant. Tensidele de zahar pe baza vegetala curata pielea cu multa blandete.

Weleda-set-cadou-Men-2015

cos

 


Sare iodata vs sare neiodata

sare neiodata

 

In anul 2002 printr-o hotarare de guvern HG568/2002 s-a decis ce sa consume poporul roman, fie ca are sau nu nevoie : sare iodata! Aceasta decizie ar fi trebuit sa apartina consumatorului! Si nu poate fi vorba de vreo alegere strict personala atata timp cat toate alimentele din comert contin sare iodata. Si cu atat mai mult cu cat sarea iodata se afla in toate alimentele de pe piata, este imposibil de calculat cantitatea de iod pe care o persoana o consuma, iar acest aspect cu siguranta nu s-a vrut a fi luat in calcul. Partea cea mai neplacuta este ca organismul consumand iod mai mult decat are nevoie, apar probleme serioase de sanatate (cresterea cancerului de tiroida, alergii, infertilitate, cresterea volumului glandei tiroide,socul anafilactic, agravarea hipertiroidiei deja existente).

Suntem fortati sa consumam sare cu iod,iar iodarea la nivel national devine un supradozaj periculos, spre deosebire de multe alte tari precum Suedia, Spania,Germania, Finlanda, Portugalia,Grecia unde sarea iodata se consuma la alegere.

Care a fost motivatia acestei hotarari? Explicatia a fost ca suntem o tara de hipotiroidieni (cam 8000 aproximativ in 2002). Dar pentru acesti 8000 de hipotiroidieni este corect sa fie iodati 21 milioane de oameni? Este total nerecomandat sa ne tratam cu iod daca nu suferim de hipotiroidism.

Dr Prof Pavel Chirila atrage atentia intr-un studiu facut dupa introducerea sarii iodate :“Cancerul, in patru ani si jumatate, a crescut de doua ori. Hipertiroidia a crescut de 5,6 ori. Ca sa dublezi numarul de cancere intr-o tara, pe propriul tau popor, mi se pare cinic…Toate tratatele de medicina afirma ca doar una din cele 18 tipuri de hipotiroidie este prin deficit de iod,restul au alt mecanism de instalare“

Sarea din comert contine in urma prelucrarii si diverse chimicale(E535, E536 adica ferocianuri!) , acestea in urma gatitului se descompun in cianura si hidrogen la 100 de grade Celsius.

Concluzia este evidenta: evitati sarea iodata!

Sarea gema neiodata este o alternativa, se mai gaseste la unele magazine naturiste sau direct la salina.

La salina Slanic Prahova se gasesc si bucati mari de sare alba neiodata, ulterior macinata si se poate achizitiona de AICI.

 

cos

 

 


Gemoterapice recomandate in rinofaringite

10700_10205907413663170_2050537729725306752_n

 

Adultii si copiii prezinta in ultimul timp tendinta de a face frecvente episoade respiratorii in anotimpul rece. Majoritatea simptomelor sunt tip obstructie nazala, cu secretii sau fara secretii, insotita de afectiuni la nivelul faringelui sau traheei, cu durere la deglutitie, tuse, raguseala si eliminari de secretii. Perioada poate dura 10-14 zile, poate trece aparent pentru cateva saptamani si reapare, cu aceleasi simptome sau eventual cu altele noi.

Apararea imunitara a mucoasei respiratorii nu reuseste sa dea la o parte efectul negativ al atacului viral. Si persista cu producerea de secretii si/sau uscaciune locala, care favorizeaza noi atacuri virale.

Pentru imunitatea locale a mucoaselor respiratorii, atat pentru copiii cat si pentru adulti propunem urmatoarea schema de produse gemoterapice:

Extract de muguri de Mesteacan argintiu, Betula verrucosa MG=D1, 2 ml in apa, dimineata

Extract de mladite de Maces, Rosa canina MG=D1, 2 ml in apa, la pranz si

Extract de muguri de Brad, Abies pectinata MG=D1, 2 ml in apa, seara, 2-3 luni.

Extractul din muguri de Mesteacan argintiu, Betula verrucosa MG=D1 este principalul drenor al mucoaselor respiratorii, intareste sistemul imunitar si ajuta la refacerea integritatii mucoaselor respiratorii . Se diminueaza secretiile in exces si se corecteaza uscaciunea indusa de frecventele infectii respiratorii sau de tratamentele cu antibiotice. Este un tratament cu actiune de reechilibrare a mineralelor la nivelul intregului organism, asa ca toate reactiile chimice din organism devin mult mai eficiente. Actioneaza si pe diminuarea volumului ganglionilor limfatici, ducand la disparitia adenopatiilor.

Extractul din mladite de Maces, Rosa canina MG=D1 este un tratament optim pentru copiii care prezinta intarzieri de crestere, legate de inflamatii recidivante, precum amigdalite, rinite, otite si traheobronsite cronice. Macesul are o actiune vitaminizanta, anti-inflamatorie importanta, fiind alaturi de Extractul din muguri de Mesteacan argintiu, un mare reechilibrant al mineralelor din organism.

Extractul din muguri de Brad, Abies pectinata MG=D1, are o actiune remineralizanta importanta, in combinatie cu cele doua mai sus amintite. Acest gemoterapic favorizeaza fixarea calciului in oase, stimuleaza producerea de celule rosii si cresterea in inaltime. Este foarte util in toate procesele cronice, pentru ca reechilibrarea minerala si ajuta organismul sa depaseasca blocajele in calea vindecarii.

Dr Sorina Soescu

Vezi articolul despre problemele respiratorii AICI si despre importanta Coacazului Negru AICI

 

cos

 

 


Extractul din muguri de Catina fortifica imunitatea

catina

Catina alba(Hippophae rhamnoides) este un arbust  cu un areal de mare de raspandire. Este o specie foarte  rezistenta, care creste  pana la 5000 m, iar proprietatile terapeutice ale fructelor sunt mentinute si in conditii de ger.

Este un remediu natural 100% si are numeroase indicatii terapeutice. Fortifica imunitatea crescand rezistenta organismului in fata racelilor si gripei.

Se administreaza In prevenirea anemiilor , infectiilor respiratorii , avitaminoze, in perioade de convalescenta, la copiii cu lipsa poftei de mincare, sau in orice situatii care agreseaza organismul prin socuri fizice si psihice. Fiind un excelent tonic nervos Catina alba este ideala in starile de dezechilibre psihice.

Ce contion fructele de catina? Substanta uscata, zaharoza,proteine, vitamine( continut foarte mare de vitamina C, A, B1, B2, B6, B9, E, K, P) , acizi grasi esentiali (omega 3, omega 6, omega 9) , microelemente ca magneziu, potasiu, fosfor, calciu, fier si sodiu.

Extract din muguri de catina

Extractul gemoterapic se obtine prin macerarea catinei in solutie hidrogliceroalcoolica  a mugurilor de Catina.

Extractul din muguri de CatinaHippophae rhamnoides MG=D1 are organotropism la nivelul sistemului imunitar si al sistemului nervos. Prin continutul si complexitatea vitaminelor, Catina tonifica organismul, indeparteaza starea de oboseala, de slabiciune, creste puterea de aparare nespecifica a organismului împotriva bolilor. Este un tratament util in tratamentul infectiilor virale si bacteriene ale tractului respirator , la adulti cat si la copii.

Se administreaza câte 25-50 picaturi, în putina apa de 1-2 ori pe zi, înainte de mese.

Pt copiii cu varsta de sub 7 ani dozele se reduc la jumatate.

Vezi si articolul despre afectiunile respiratorii la copii aici

cos

 

 


Meiul,aliment complet

mei (2)

 

Meiul, aliment complet

Credeati ca meiul este doar o hrana pentru papagali? Stiati ca si stramosii nostri daci au mancat mamaliga , numai ca mamaliga lor era facuta din faina de mei?

Meiul este o cereala considerata a fi una dintre cele mai usor digerabile si non-alergice cereale si are efect alcalinizant pentru organism. Meiul este o sursa excelenta de fier, fibre si vitamine din complexul B.

In ciuda faptului ca meiul este asociat de regula cu hrana pentru pasari, el poate fi un ingredient delicios in meniu. Gatit, are o consistenta cremoasa asemanatoare cu cea a piureului sau a orezului foarte bine fiert.

Meiul se poate introduce si in alimentatia bebelusilor incepind cu varsta de 8 luni.

Daca nu aveti idee cum se gateste, cea mai simpla solutie este sa înlocuiti orezul din retete cu mei. Meiul este o cereala foarte versatila, putand fi combinat atat cu fructe, cat si cu legume.

Beneficiile meiului in alimentatie au efecte directe asupra starii de sanatate. Consumati regulat mei si va veti putea bucura de toate proprietatile sale nutritive importante:

– imbunatatirea digestiei

-prevenirea constipatiei prin actiunea sa hidratanta la nivelul colonului;

– protectia sistemului gastrointestinal, prin bacteriile prebiotice continute, ce mentin microflora de la nivelul intestinelor;

– reducerea indexului glicemic

– prevenirea declansarii migrenelor si a atacurilor cardiace, prin continutul important de magneziu;

– reducerea nivelului de colesterol din corp, cu ajutorul niacinei (vitamin B3)

– prevenirea problemelor cardiovasculare prin diminuarea numarului trigliceridelor si al proteinei C-reactive;

– protectia impotriva imbatranirii premature si a imbolnavirii, prin continutul generos de antioxidanti activi, ce inhiba actiunea radicalilor liberi in organism;

– protectia impotriva reactiilor alergie si auto-imune, intrucat nu contine gluten si este non-alergic;

Citeste si articolul despre

 

 

cos